Busuiocul – Magie verde
Suntem în postul Paştelui. Această perioadă mă duce cu gîndul la străbunica mea, o bătrînică evlavioasă, mărunţică şi hărnicuţă foc. Iubea cu adevărat fiecare plantă, fiecare animăluț şi viaţa, după două războaie, foamete, copii pierduţi şi familie distrusă. În căsuţa ei micuţă mirosea mereu a busuioc. Era peste tot – la icoane, pe pervaz, lîngă fotografiile celor plecaţi şi lîngă ale noastre tot. Nu am întrebat-o niciodată pentru ce atîtea buruiene, dar în acel loc erai rupt de toată lumea şi de toate grijile cotidiene. O fi oare busuiocul de vină ? Busuiocul în magii Element: Foc Planete: Soarele, Jupiter, Mercur Zilele săptămînii: Duminică, Miercuri, Joi Putere: Dragoste, protecţie, exorcism, cinstirea morţilor. Oigine: India Cult: Energiilor generatoare Cu originile sale indiene busuiocul este considerat plantă magică şi în Italia, Grecia sau România, avînd o semnificaţie dublă erotică şi funerară. În antichitate soldaţii purtau cu ei o crenguţă de busuioc pentru a trece cu dreptate în lumea celor morţi. Îndrăgostiţii care se certau, erau impuşi să mănînce cantităţi enorme de frunze de busuioc pentru a se împăca mai repede. Judecătorii tranşau litigiile, avînd în faţă un vas cu busuioc pentru claritate şi dreptate. De-a lungul timpului, oamenii au devenit mai învăţaţi, mai raţionali. Cum ar fi să mixăm un pic de învăţătură şi un pic de magie şi să vedem ce minuni poate face astăzi busuiocul pentru noi. Busuiocul este o plantă aromată ce se foloseşte în prepararea sosurilor şi salatelor. Se asociază perfect cu pastele, roşiile, vinetele, usturoiul, peştele, fructele de mare şi omletele. Busuiocul are proprietăţi puternice de antioxidant şi ne protejează de radicalii liberi, care sunt cauza a diferitor modificări negative în organismul nostru. Busuiocul este un antiinflamator ce previne inflamaţiile intestinale şi artrita. Busuiocul este folosit în medicina auverdică şi tratează aşa boli precum : diabetul, afecţiuni respiratorii, infertilitatea, alergii şi este un element important al longevităţii. Busuiocul este un antiseptic şi antibacterian. Busuiocul este un remediu contra gripei şi răcelilor sezoniere. Se utilizează în tratarea tusei şi durerilor de gît. Busuiocul are proprietăţi digestive. Poate preveni ulcerul, tratează diareea, balonarea, stările de vomă şi indigestia. Busuiocul este un calmant pentru corp şi pentru suflet. Atenuiază stările de nervozitate, anexietate şi depresie. Folosit în infuzie asigură un somn calm şi sănătos atît la maturi cît şi la bebeluşi. Busuiocul este un stimulator pentru femeile care alaptează,...
Read more