Despre primul atelier gastronomic raw vegan

Sâmbătă mi-am delectat papilele gustative și am fost cu gândul în Spania. Asta pot spune acum, după 4 zile de la primul atelier gastronomic raw vegan organizat de Rodica, master chef Gourmand {eye}, blog creat din dragoste și pasiune pentru gătitul sănătos.

Cum am promis pe facebook și pe jurnal, revin cu impresii și concluzii de la eveniment.

Păi iată că, dacă ați citit cele 5 motive de ce trebuia să veniți la atelier și ați fost la eveniment, sunt sigură că sunteți de acord cu mine: a fost extraordinar! Organizarea minuțioasă și atenția organizatorilor pentru fiecare participant în parte, au făcut ca evenimentul să decurgă într-o atmosferă degajată și prietenoasă. Eu am fost printre primii veniți, așa că, am putut să urmăresc emoțiile pe care le trăia Rodica la venirea fiecărui participant.

Sala s-a umplut destul de repede. La ora programată pentru începerea eveniementului, toate locurile în sală erau ocupate, iar pe masă ne aștepta Sangria și tapasul, precum asorti de legume, verdeață, semințe germinate și nuci de tot felul. În timp ce noi degustam din aperitive, Rodica a început să gătească. Între timp a povestit despre cei 3 ani de Gourmand {eye}, despre pasiunea ei de a găti și despre cum e să adopți o dietă vegetariană sănătoasă. La fel a răspuns la toate întrebările participanților, iar acestea au fost de-a dreptul multe și exact la temă.

Unul dintre cele mai frumoase momente ale evenimentului a fost prezentarea participanților.Fiecare a avut ceva de spus, iar cel mai emoționant pentru mine și Rodica a fost, că ne-am întâlnit cititorii. Pur și simplu ne-ați încărcat cu energie!

Apoi am gustat din Paella în varianta raw vegană, în care orezul a fost înlocuit cu păstârnacul. Iar la desert am gustat dintr-un cheescake cremă Catalana, la fel în varianta crudă. Rețetele le vom publica mai târziu, la fel și a Tapasului și a Sangriei. Surpriza atelierului a fost să gustăm din renumitele ciocolate raw AmaRawia, eu am reușit să gust una cu rodie și alta cu sare, ambele gusturi te cuceresc.  Spre final am suflat în lumânări și am cântat „La mulți ani!” pentru Gourmand {eye}. Rodica a fost amabilă și ne-a servit din torta aniversară, la fel de gustoasă ca și celelalte specialități pregătite în cadrul atelierului.

Cam așa au trecut cele 3 ore de eveniment. Pe tot parcursul gătitului, Rodica s-a servit cu un Thermomix. Fructele și legumele au fost livrate de  FruitBox, iar semințele germinate au fost oferite de Vivosemina. Iar gazda acestui minunat eveniment a fost restaurantul Rodrigo.

Eu sper că v-am convins să mergeți la următoarea ediție, care va fi foarte curând. Pe lângă faptul că veți gusta ceva deosebit de gustos, veți avea ocazia să comunicați și să găsiți răspuns la tot ce vă frământă.

Poftim și poze!

atelier_Rodica

tapas si sangria

cruditati si germeni

atelier raw vegan

atelier raw vegan_paella

atelier raw

torta vegana

torta raw vegana

atelier gastronomic raw vegan

 

 

Comments

comments

Autor: Anna Velicescu

Scriu din convingerea că omul are putere să refacă lucrurile!

Distribuie

Top Teme

Casă și Grădină


Vezi toate >

Frumusețe Naturală


Vezi toate >

Nutritie Bio


Vezi toate >

Societate și Atitudine


Vezi toate >

Terapie și Sănătate


Vezi toate >