Prezentare de carte: „Ghidul bobocului vegan”, de Enikö Pal

Vineri, pe data de 31 mai, am avut ocazia să particip la lansarea de carte „Ghidul bobocului vegan”, de Enikö Pal. Nu ştiam despre aceasta, însă titlul mi-a trezit curiozitatea. Pentru că, susţin modul de viaţă vegan, am decis că acest eveniment m-ar ajuta să înţeleg cum e mai bine să încep discuţia despre veganism cu oamenii dragi mie şi cum acesta este direct conectat cu ecologia.

Acest eveniment presupunea şi o vânzare de carte, însă, pentru că au fost probleme la vamă, din păcate, cărţile nu au putut ajunge la destinaţie. Editorul cărţii, însă, ne-a promis că aproximativ în timp de o săptămână, acestea vor ajunge din Braşov în Chişinău.

Autoarea a început cu o mică prezentare a cărţii, care este structurată în 2 părţi: cea teoretică şi cea practică, iar toată informaţia poate fi uşor aplicată.

Nutriţionista Enikö Pal  susține că, schimbarea este foarte uşoară, aşa cum nu rămâne altceva de făcut decât evitarea produselor de origine animală după ce ne informăm şi cunoaştem adevărul despre esenţa umană. Veganismul este mai mult decât un stil alimentar – este un stil de viaţă, care presupune şi grija faţă de mediu.

Cartea nu se adresează în mod special veganilor, ci tuturor oamenilor care sunt interesaţi de un mod de viaţă mai natural şi sănătos, ne-a spus Ionuţ Verzea, care a ajutat la editarea cărţii. Enikö vine din Braşov şi duce un mod de viaţă vegan deja de 13 ani, iar rezultatul este cartea prezentată, care este pe înţelesul fiecăruia.

Eu am răsfoit un pic cartea şi pot spune că vreau să o cumpăr şi citesc. Este voluminoasă, dar frumos şi clar împărţită în capitole. Ultima parte conţine şi reţete vegane simple, după abilităţile fiecăruia. Enikö spune că “viaţa nu este doar pentru a sta şi găti toată ziua în bucătărie.” Înţeleg şi sunt total de acord cu acest gând. Cred e mult mai practic să avem acces la produse vegetale naturale, din care să putem crea ceva simplu, dar sănătos, decât să investim mult timp pentru o reţetă complicată, care până la urmă nici nu ne satisface nutritiv.

Treptat, prezentarea cărţii s-a transformat într-un dialog incitant. Au venit întrebări din sală, dar şi de la moderatoare. La întrebarea „Cum, având un mod de alimentaţie vegan, ne menţinem imunitatea şi rămânem sănătoşi?”, Enikö răspunde: „E simplu. Nu consumăm toxine. Nu e nicio dilemă, produsele animale sunt toxine pentru organismul uman. Trecem la veganism şi astfel scăpăm de ele, după care alimentaţia se modelează pas cu pas.

Au fost şi unele întrebări mai provocatoare, cum ar fi „Care este treaba cu proteina? Cum putem explica acest mit?”. Aici, Enikö nu a dat un răspuns direct, însă a expus prin exemple proprii, cum că „o mulţime de oameni, născuţi vegani sau raw-vegani, sunt complet sănătoşi, inteligenţi, practică sport şi chiar urcă pe Everest în vacanţe.

Dialogul a fost captivant şi a inclus o mulţime de întrebări şi răspunsuri din multe sfere ale veganismului. Am vorbit şi despre mult-controversata miere şi cum alegem să o mâncam sau nu, dar și:

  • despre legătura dintre ecologie şi veganism şi ce impact are alimentaţia convenţională asupra mediului şi cum exploatăm animalele pentru propria plăcere;
  • despre cei mai mari poluatori ai mediului – vitele;
  • despre paradoxalele analize perfecte a copiilor vegani;
  • despre importanţa focalizării pe nutrienţii din produse şi mai puţin pe cantitatea de proteină;
  • despre cum alimentaţia vegetală este favorabilă pentru sportivi, pentru că-şi recuperează forţele mai uşor după antrenament;
  • despre avantajele sucurilor fresh;
  • despre motivele evitării lactatelor, mitul despre calciul din lapte şi dereglările hormonale;
  • despre pâinea sănătoasă şi dacă e ok să o consumăm;
  • despre importanţa citirii ingredientelor;
  • despre gluten vs maia;
  • despre cum, de fapt, organismul nostru nu digerează carnea într-un mod normal;
  • despre cum ne naştem vegani şi cum ar trebui să trăim asftel;
  • despre industria farmaceutică, transformată în afacere;
  • despre cum alegem corect informaţia despre nutriţie;
  • despre manipularea în masă prin publicităţi care promovează un stil de viaţă nesănătos;
  • despre postul de pe timpuri şi cel din ziua de azi,
  • despre cum trebuie să cerem alimente curate şi sănătoase de la producători,
  • şi… despre etică.

Cartea conţine sfaturi pentru o tranziţie mai uşoară la alimentaţia vegană, este pentru începători, dar şi pentru cei care practică sportul, dar la mod general. Dacă vine vorba de un sport mai special, atunci alimentaţia vegană poate fi individualizată.

Partea dulce a prezentării

Prezentarea cărţii a finalizat cu o mică descriere a produselor dulci vegane şi raw-vegane oferite de patiseria Dulcinella, marca True Sweets. Cătălina Pojoga ne-a povestit unde găsim o gamă largă de dulciuri fără gluten, zahăr, cacao, lactoză, adaosuri şi coloranţi la Dulcinella. De asemenea, bucătarii au grijă ca dulciurile să fie bogate în nutrienţi, de aceea găsim torturi şi prăjituri cu suplimente SuperFood, cum ar fi chia, spirulina şi carobul. Ca îndulcitori, sunt folosiţi siropul de agave sau stevia. De asemenea, Cătălina ne-a informat că pe data de 9 iunie, la Kentford, de la ora 12:00 este organizat Forumul VeganKids, un eveniment dedicat părinţilor conştiincioşi şi concentrat pe educărea copiilor într-un mod mai sănătos şi natural.

Evenimentul a fost încheiat cu întrebarea „Cu ce pot eu să schimb ceva în lume?” şi totodată vine cu concluzia că fiecare din noi, avem puterea de a schimba lucrurile spre Bine.

Această lansare de carte m-a făcut să înţeleg că avem nevoie de astfel de evenimente, mai ales acum, când suntem avertizaţi prin această criză climatică. Avem nevoie de multă înţelegere, comunicare şi răbdare pentru a putea restabili armonia între noi şi natură.

Sunt fericită că am fost prezentă la această lansare de carte, pentru că am putut să văd cum acest mesaj este comunicat mai departe şi am putut totodată întâlni pe alţi oameni frumoşi şi conştiincioşi. Mulţumesc echipei Enikö Pal şi Ionuţ Verzea pentru aceasta şi vă mai aşteptăm cu drag în Chişinău!

 

Text de Mihaela Peștereanu. 

Comments

comments

Autor: Invitat

Distribuie

Top Teme

Casă și Grădină


Vezi toate >

Frumusețe Naturală


Vezi toate >

Nutritie Bio


Vezi toate >

Societate și Atitudine


Vezi toate >

Terapie și Sănătate


Vezi toate >