Pungile de plastic – probleme și soluții

Ieri la Chișinău, s-a discutat despre soarta pungilor de plastic. Cel mai îmbucurător fapt este că nu doar câteva ONG-uri se implică în această problemă, dar că aceștia au reușit să atragă atenția și  administrației publice centrale de mediu, a antreprenorilor și societății civile.  Astfel la masa rotundă organizată de Ministerul Mediului și Asociația Obștească “EcoVisio” s-a a inițiat un dialog constructiv orientat spre unirea eforturilor pentru identificarea soluțiilor viabile pentru reducerea folosirii pungilor din plastic la nivel de consumator individual, la nivel de mediu de afaceri și la nivel de cadru legislativ.

info/wp-content/uploads/2015/02/10984062_10152715409138111_4410655262826118727_n.jpg">10984062_10152715409138111_4410655262826118727_n

Însă toate întrunirile, mesele rotunde și investițile statului precum și granturile din afară  se vor consuma inutil, dacă noi, societatea civilă, nu vom interveni în soluționarea problemei. Nu voi încerca să vă conving, dar vă provoc să faceți o statistică a sacoșelor de plastic din locuința voastră și cât de frecvent mergeți la cumpărături fără sacoșă?! Ori, pentru că vine primăvara și odată cu ea și marea curățenie, ieșiți prin parcuri, șesuri și terenurile din imediata apropiere a comunității și admirați frumusețea de plastic care ne acoperă pământul și vegetația.

Am mai scris, și scrie și pe Google că:

  • Pungile de plastic se descompun de la 100 până la 400 de ani;
  • Arderea deșeurilor de plastic = bombă toxică;
  • Provoacă indigestie pentru animalele care le ingeră (animalele nu recunosc pericolul ingerării unei pungi de plastic);
  • Formează blocaje în sistemul de scurgere și canalizare;
  • Chiar dacă, în Chișinău deja avem puncte de colectare a plasticului, majoritatea dintre noi mai aruncă pungile la deșeurile menajere, care ulterior sunt transportate la gunoiști, iar de acolo vântul le aduce în stradă și parcuri (parcă în semn de protest).

Ce măsuri trebuie (vor fi) întreprinse ca, noi, consumatorii să înțelegem că pungile de plastic sunt rele:

  • Campanii de informare: o parte dintre consumatori vor acționa conștiincios în urma unei campanii de informare. La fel un oarecare % din antreprenori vor schimba politica ambalajului.
  • Taxarea pungilor de plastic: deși această practică lucrează de ceva timp la noi, încă sunt consumatori care mai plătesc câțiva bănuți pentru o pungă din plastic, când merg la cumpărături (din motiv de lene sau scleroză conștientă?!).
  • Alternativă ecologică a pungilor de plastic: sunt centre comerciale, ce propun clienților săi pungi de plastic biodegradabil sau de pânză, care pot fi reutilizate.
  • Eliminarea completă: cea mai drastică măsură, dar cred că și cea mai eficientă.

reciclare-plastic

Ce poți face tu și îndemna pe alții să facă:

  • Să ai o pungă de pânză, sau mai multe, mereu la tine.
  • Când mergi la piață, ia cu tine pungi de hârtie sau borcane de plastic, alternativă pentru punguțele de plastic pe care ți le oferă gratuit vânzătorul.
  • Acasă sortează deșeurile! Adaptează coșul de gunoi pentru a separa hârtia, plasticul, sticla și deșeurile menajere.
  • Optează pentru apa îmbuteliată în sticlă, alimentele ambalate în hârtie și evită vesela de unică folosință.
  • Când mergi în natură, fii responsabil, strânge după tine și prietenii tăi.
  • Reciclează!

Soarta deșeurilor, de tot felul, rămâne pe seama noastră. Natura nu va taxa autoritățile, ea ne va taxa pe noi și generațiile ce urmează pentru inconștiența, indiferența și lenea noastră. Din propria experiență pot spune, că cel mai greu este să i-ai decizia și să-ți respecți angajamentul. Rutina se instalează în maxim 5 săptămâni, dar, în schimb, ești mai desciplinat și ordonat.

Ar fi bine, ca la următoarea masă rotundă să se anunțe altfel de statistică, cea a reușitelor și angajamentelor. Și să se discute despre optimizarea procesului de colectare a deșeurilor sau dezvoltarea unui centru performant de reciclare, desigur că din sursele rezervate pentru salubritatea orașului.

Curând revin cu un ghid al sortării deșeurilor în casă!

 

 

 

Comments

comments

Autor: Anna Velicescu

Scriu din convingerea că omul are putere să refacă lucrurile!

Distribuie

Top Teme

Casă și Grădină


Vezi toate >

Frumusețe Naturală


Vezi toate >

Nutritie Bio


Vezi toate >

Societate și Atitudine


Vezi toate >

Terapie și Sănătate


Vezi toate >