Pungile din plastic biodegradabil – între alternativă și pericol

În ultimii ani, a fi eco a devenit un trend care poate sensibiliza milioane de consumatori. Tot mai des vedem produse bio, eco sau organice, care ne fac să credem că dacă vom cumpăra acel produs, vom aduce un aport benefic planetei. Acest fapt este adevărat mai mult sau mai puțin, însă nu întotdeauna inscripția de pe produs spune despre adevărata compoziție a lui. Mai ales că, trend-ul eco este privit de mulți producători ca o șansă de a câștiga venituri suplimentare, prin plasarea unei asemenea inscripții. Ca să nu cazi în plasa lor și să aduci un beneficiu real mediului nostru, te invit să descoperi mai multe detalii despre ambalajele și pungile din plastic biodegradabil.

De ce plastic biodegradabil?

Este știut faptul că, un pachet obișnuit din plastic are nevoie de 400-450 de ani ca să se descompună. Această perspectivă pune într-un pericol imens viața faunei și a florei de pe Terra, acestea sufocându-se cu substanțele toxice și chimice din care sunt fabricate masele plastice. O alternativă destul de eco friendly față de acestă problemă a fost fabricarea pungilor din plastic biodegradabil. Acestea ar avea același spectru de utilizare, doar că perioada lor de descompunere s-ar reduce la 180 de zile. Plus, acestea pot fi fabricate din substanțe naturale, care ulterior pot deveni hrană și îngrășăminte pentru sol.

Tipuri de plastic biodegradabil

Cele mai răspândite pungi biodegradabile sunt cele produse din amidonul de porumb, în combinație cu uleiuri vegetale. Totuși există și o altă metodă de producere a plasticului biodegradabil – adăugarea aditivilor. Această metodă permite accelerarea degradării masei plastice în prezența luminii și a oxigenului. Acestea sunt produse, la fel ca și pungile tradiționale, din substanțe petrochimice. Dacă în primul caz, substanțele descompuse nu reprezintă un pericol pentru natură, atunci cel de-al doilea pare să aducă o soluție imediată, însă fără impact pozitiv asupra naturii. Iată de ce…  Descompunerea acestor pungi reprezintă o „împrăștiere” a micromoleculelor de plastic în natură, care ulterior nu mai poate fi vizibil. Praful de micro-plastic poate fi întâlnit apoi în aer și poate pătrunde foarte ușor în respirația organismele vii.

plastic-biodegradabil

Cum verifici dacă e plastic biodegradabil?

Chiar dacă, în Republica Moldova încă nu există producători de plastic biodegradabil, cu siguranță ai întâlnit în alte țări produse din plastic biodegradabil. Vezi mai jos detalii importante despre cum se comportă o pungă din plastic biodegradabil și fii un cetățean al lumii responsabil și conștient:

Prezența unei inscripții de genul eco friendly, biodegradabil sau organic pe ambalaj sau pe pungă nu este suficientă pentru a fi sigur de componența ei.

  1.   O pungă biodegradabilă din substanțe naturale introdusă în apă la temperatura camerei se va dizolva într-o zi, iar dacă în apă clocotită în aproximativ 15 sec.
  2.   Rezistența pungilor din plastic rămâne aceiași, atunci când o introducem în apă clocotită.

Verifică rezistența pungilor folosite și asigură-te că impactul lor este unul pozitiv pentru mediul și viața noastră!

Comments

comments

Autor: Anna Velicescu

Scriu din convingerea că omul are putere să refacă lucrurile!

Distribuie

Top Teme

Casă și Grădină


Vezi toate >

Frumusețe Naturală


Vezi toate >

Nutritie Bio


Vezi toate >

Societate și Atitudine


Vezi toate >

Terapie și Sănătate


Vezi toate >