Sarea și tipurile ei

Amestecul mineral de sodiu și clor, cunoscut sub numele de sare, joacă un rol esențial în alimentarea zilnică a omului. Aceasta este cel mai vechi și nesecat mineral natural, care se extrage din mare sau minele de sarea din întreaga lume. Deși este un subiect controversat, sarea rămâne a fi un ingredient indispensabil pentru o bună fucționare a organismului uman, asigurând un echilibru sănătos al fluidelor din creier, ajută celulele să absoarbă nutrienți și asigură transportul de impulsuri electrice către mușchi și nervi.

De ceva timp, pe rafturile din magazine și supermarkete de la noi, veți observa mai multe tipuri ale acestui mineral. Acestea diferă după formă, textură și culoare, dar și după modul de întrebuințare. E bine să știți că, în lume se întâlnesc 37 de tipuri de sare. Eu am selectat doar cîteva tipuri, pe care le putem găsi la noi sau la vecini și care merită a fi încercate în bucătăria noastră.

Sare de masă iodată

Aceasta este, probabil, cel mai frecvent tip de sare care umple solnița din orice bucătărie. Acest tip de sare a fost supus rafinării, iar în urma acestui proces multe dintre substanțele active au dispărut.  Motivul pentru care se numește „iodată” este că din 1920 până în prezent, majoritatea producătorilor de sare fortifică sarea cu iod mineral, care este un mineral esențial pentru lupta cu anumite boli legate de iod, cum ar fi hipotiroidismul. Acest tip de sare, este probabil, cel mai comun ingredient din bucătăria noastră.

Sare de mare

Acest tip de sare se obține prin evaporarea apei de mare, acest proces este mai scump decât extragerea sării din mine. Sarea de mare se găsește sub formă de cristale mai mari și mai grosiere decât sarea de masă și se recoltează din mai multe locuri din lumea, cărora le și poartă numele.

De exemplu, sarea din marea Celtică, este recoltată după o metodă veche de 2000 de ani din apa de Marea Celtică în Bretania, Franța. Are o textură fină și o culoare ușoară gri, iar la atingere se simte puțină umeditate. Este bogată în fier și contribuie la echilibrarea electroliților și promovarea unui somn mai bun. Un alt tip de sare de mare este Fleur de Sel (care se traduce literal ca „floare de sare”), care se recoltează în aceeași regiune a Franței prin răzuire manuală a stratului superior de sare înainte ca acesta să se scufunde în apă. Fleur de Sel este una dintre cele mai scumpe tipuri de sare de mare din întreaga lume.

Sarea Kosher

Acest tip de sare este extras din apa de mare sau mine și nu este supus rafinării. Sarea Kosher este o sare cu granulație mai mare decât cea de masă, iar denumirea vine din bucătăria evreiască. Pe lângă faptul că este de 2 ori mai sărată decât cea de masă, aceasta crește temperatura apei în care fierb pastele sau legumele, astfel micșorând timpul de gătire. Acest tip de sare este cel mai utilizat în bucătăriile din întreaga lume.

Sare roză de Himalaya

Această sare este recoltată în poalele munților Himalaya și captează atenția datorită culorii roz și texturii stâncoase. Culoarea vine de la urmele de oxid de fier, iar datorită faptului că este culeasă manual aceasta mai conține și minerale precum magneziu, calciu și potasiu. Este folosită pe larg în bucătărie, dar și la fabricarea lămpilor de sare, care purifică și ionizează aerul.

Sare neagră

Cunoscută și sub denumirea Kala Namak, sarea neagră este extrasă din regiunile vulcanice din Pakistan și India. Are un miros înțepător datorită conținutului de sulf și o culoare brună-roz în stare solidă, roză în stare măcinată, iar în apă devine neagră. Aceasta conține peste 84 de substanțe active, pentru care este întrebuințată în curele de detoxifiere, iar în India este considerată “izvor de sănătate”.

Eu vă îndemn să încercați toate tipurile de sare pe care le întâlniți. În bucătărie sau frumusețe, sarea vă va ajuta să beneficiați pe deplin de darurile naturii. Dar nu uitați și de moderație!

Spor la sărat!

 

 

Comments

comments

Autor: Anna Velicescu

Scriu din convingerea că omul are putere să refacă lucrurile!

Distribuie

Top Teme

Casă și Grădină


Vezi toate >

Frumusețe Naturală


Vezi toate >

Nutritie Bio


Vezi toate >

Societate și Atitudine


Vezi toate >

Terapie și Sănătate


Vezi toate >