Terapia scrisului de mână sau de ce să revii la jurnalul tău intim

Tot mai multe cărți motivaționale promovează obiceiul de a scrie un jurnal intim. Acest exercițiu contribuie la dezvoltarea personală, motivează în realizarea scopurilor și viselor și este un instrument eficient pentru îmbunătățirea stării de sănătate mentală și fizică. Iar dacă credeți că în era digitală, scrisul de  mână pe hârtie deja nu e actual, iată câteva motive pentru care să  începi să scrii un jurnal.

Scrisul zilnic într-un jurnal „limpezește” mintea

Activitatea intensă la birou, programul extrașcolar al copilului, facturile și alte treburi casnice – sunt doar câțiva factori care îți pot afecta claritatea minții. Începe să scrii în fiecare zi lista cu ce ai de făcut. Asta îți va da posibilitatea să analizezi în parte fiecare task și să-ți stabilești prioritățile. Acest exercițiu te va salva și atunci când ai de făcut o alegere urgentă, iar mintea îți e ocupată cu gânduri, analize și temeri. În acest caz scrie în jurnal toate argumentele PRO și CONTRA și situația va deveni mai clară, iar decizia mai fermă.

Jurnalul intim te „dezbracă” de negativ

Atunci când ești înfumurat și înfuriat, apucă-te de scris! În timpul scrisului, emoțiile negative diminuiază și mintea devine mai clară și putem lua decizii la rece.

Jurnalul intim ne oferă o retrospectivă a evenimentelor

Obiceiul de a scrie zilnic ce ți se întâmplă, te poate ajuta să descoperi fapte, cauze, personaje – foarte importante uneori în descoperirea adevărului. Acest proces poate fi comparat cu dialogul purtat cu noi înșine. Tot el e și un instrument eficient în automonitorizare. Recitind jurnalul vei obține o analiză cu ajutorul căreia vei putea corecta unele calități personale care îți stagnează dezvoltarea proprie.

Jurnalul intim păstrează visele, planurile și dorințele ascunse

Probabil jurnalul personal este unicul loc unde putem fi sincer cu sine însuși. Lasăți imaginația liberă și înșiră pe aceste pagini cele mai ascunse și îndrăznețe dorințe, gânduri, vise, iar Legea Atracției va începe să lucreze. Acest truc este eficient și în planificarea zilnică, pentru următoarea săptămână, dar și pentru întregul an.

Jurnalul intim păstrează cele mai frumoase amintiri

Multe amintiri plăcute, emoții frumoase și detalii care ne-au făcut fericiți se vor șterge treptat din memorie, iar un jurnal le va păstra cu lux de amănunte. Iată încă un motiv frumos să scriem zilnic ce ni se întâmplă, iar dacă mai atașăm și poze, amintirile vor fi și mai colorate.

Nu contează cât timp îți ia ținerea unui jurnal intim, e doar timpul investit în tine și personalitatea ta!

Succes la scris!

 

Comments

comments

Autor: Anna Velicescu

Scriu din convingerea că omul are putere să refacă lucrurile!

Distribuie

Top Teme

Casă și Grădină


Vezi toate >

Frumusețe Naturală


Vezi toate >

Nutritie Bio


Vezi toate >

Societate și Atitudine


Vezi toate >

Terapie și Sănătate


Vezi toate >